Babificarea varstei de 20+ ani

24 de ani si multe ezitari de a iesi noaptea pana tarziu in oras. 24 de ani si atatea nopti pierdute cate degete am la o mana si jumatate. Nu punem la socoteala noptile din adolescenta cand ramaneam singura acasa si dadeam slumber party-uri cu fetele. Numaratoarea incepe de la 20 de ani. Varsta aia de care toata lumea zice ca e minunata, ca e cea mai dulce varsta, mai dulce ca mierea facuta de cele mai dulci albine cu polen de la cele mai dulci flori.
Pe naiba!

Stiti ce se intampla odata cu implinirea celor 20 de ani? Vine demonul responsabilitatilor si al tuturor depresiilor. Te inscrii la facultate, apoi la master, in timpul asta mai mergi si la job, ajungi seara tarziu acasa, te plangi ca n-ai bani, nu-ti place jobul, inca nu stii ce vrei sa te faci cand o sa fii mare, te bagi la somn si o iei de la capat. Si esti obosit mereu.

Te zbati sa inveti, sa acumulezi experienta de lucru, sa iti gasesti un job mai bun si bine platit, sa inveti sa stii sa faci de toate ca altfel “adios si un praz verde” job bun, te mai gandesti sa-ti iei o masina si poate si o casa ca acusica te-nsori, te mariti, vine si cainele si pisica si copilul, asa ca incepi sa te gandesti la joburi si mai bune, strangi cureaua cu cheltuielile, strangi cureaua si cu timpul ca vrei sa investesti in tine sa devii tot mai bun: seminarii, conferinte, workshop-uri, cursuri online, certificate, bla-bla-bla.

De luni pana vineri esti o masinarie extramultitasking, diminetile sunt crunte, te ustura ochii de somn, te trage gravitatia inapoi in pat si iti bubuie capul. Bei o cafea, mai bei inca doua la serviciu si te simti si tu a individ modern.
In weekend lucrezi la proiectele pentru facultate, apoi te ingrijesti si tu putin cat sa arati a om decent. Te epilezi, iti faci o baita, iti razi mustata, iti faci unghiile si aia e. Iesi duminica seara la un cico si dusa a fost si saptamana asta. Palpitant, nu?

Si stii ce e mai trist? Ca in momentele in care esti liber tot nu vrei sa iesi in oras. Adica vrei sa iesi si in acelasi timp sa stai si acasa sa zaci in pat cu o cutie de pizza big size in brate si cu telecomanda lipita de mana, atat de lene iti e. In special in serile de vineri cand, dupa o saptamana plina, creierul tau e o dunga dreapta care refuza sa proceseze. Nu poti sa mai vorbesti, te uiti senin in gol si nici gandurile nu-ti mai trec prin cap. Ai exact acea senzatie a urechilor infundate dupa o noapte de club. Asta daca iti mai amintesti cum e.
Ajunge la un moment dat sa te entuziasmeze pana si ideea de a vegeta pe canapea o vacanta intreaga.

Apoi, incep sa te treaca ganduri de genul “ce fac eu cu viata mea, viata nu inseamna doar munca, invatat si responsabilitati, trebuie sa ies mai des, sa ma distrez si sa socializez” si incepi sa te razvratesti si sa devii rebel. Dar nu cum iti imaginezi tu. Nu. Nu te loveste acea rebeliune din adolescenta cand te certai cu parintii sa te lase sa iesi nu stiu unde pana la nu stiu ce ora.
Rebeliunea de 20 si ceva de ani inseamna sa iesi in oras seara dupa programul de lucru, dar doar pana la ora 11 ca sa prinzi ultimul metrou si sa fii la 12 in pat, in lumea viselor. Sa iesi duminica in miezul zilei sa te bucuri de lumina, in loc sa lucrezi pentru proiectul ala nemernic. Sa iesi si sambata seara, dar tot asa pana la maxim 2 noaptea ca altfel dormi a 2-a zi pana tarziu si nu mai ai timp sa te bucuri de putinul timp liber.

Asta e babificarea. Bine ai ajuns la varsta de 20 si ceva de ani.

Advertisements

4 thoughts on “Babificarea varstei de 20+ ani

  1. Doamne, zici ca vorbesti despre mine.
    Am master si munca, nu am timp de nimic, la mine in casa mi se pare ca e mereu dezastru,nu am casa mea, stau cu chirie si injur in fiecare luna cand dau banii de chirie, nu imi ajung banii…. Vai de noi astia la 20 si ceva de ani…

    Liked by 1 person

  2. „Ce vrei să te faci când vei fi mare?” a fost o întrebare proastă din partea părinților noștri pentru că răspunsul nu putea presupune decât o carieră. Nu toți au cariere, de fapt abia 2% au cariere, restul avem slujbe, adică acea muncă pe care o faci în schimbul banilor și altfel n-ai face-o. Iar cei care urmăresc cariere ajung la 35-40 de ani dându-și seama că n-au familie, lucrează 70-80 de ore pe săptămână, sunt în top, iar orice diminuare de ritm ar însemna pierderea întregului sistem pe care și l-au construit. Întrebarea nu e cine vrea o carieră serioasă, întrebarea este cine este atât de nebun să vrea una. Și cică femeilor nu li se permite să aibă cariere. Ba da, faceți-vă cariere, dar să nu vă așteptați că veți putea împăca serviciul cu familia: copil crescut de baby-sitter, casă în care locuiește mai mult curățitoarea decât tu și poate stop cardiac la 40 de ani.
    Mama mea îmi tot spunea că ea a muncit până s-a urât, până când i-am răspuns: pe vremea ta îți ajungea un loc de muncă să trăiești bine, acum îți trebuie două! Și perfecționări (cursuri de perfecționare), noi calificări. Sigur, poți sta pe o ureche, dar așa îți va fi și viitorul.

    Like

    1. Dar n-am mentionat nicaieri de o cariera :). A incerca sa devii din ce in ce mai bun in ceea ce faci nu inseamna neaparat o cariera. Inseamna ca ajungi sa faci lucruri misto pe care lumea le apreciaza, iar cand ajungi in punctul ala iti permiti sa ceri un salariu bun din care sa-ti sustii familia si sa ai un trai decent. Cariera, din pacate, cum ai zis si tu nu prea se impaca bine cu familia.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s